FAQ

Programul Operational Comun Romania-Republica Moldova 2014-2020

Nr.

Crt.

Intrebare Raspuns
1 Referitor la apelul de proiecte lansat pe Programului Operațional Comun România – R. Moldova:

Prioritatea 1.1:

1.      Unul din indicatorii de program, vizează studenții din învățământul terțiar. Conform legislației din România, studenții din învățământul terțiar sunt reprezentați de studenții de la post liceală și cei de la colegiile organizate pe lângă universități. Conform legislației din R. Moldova, învățământ terțiar înseamnă învățământul superior Nivelul 5-8 ISCED (Licență, Masterat, Doctorat, Post doctorat). În condițiile date, practic pentru același indicator avem 2 grupuri țintă diferite. Programul vizează aceste 2 grupuri țintă și sunt acestea eligibile pe proiect?

2.      Dotările de infrastructură, în special mobilier și echipamente IT, sunt eligibile pentru toți partenerii sau doar cei care sunt instituții in domeniul educației (școli, licee, universități, furnizori de formare profesională autorizați ANC)?

3.       Indicatorul de program ”Number of  rehabilitated/modernized educational institutions” se referă doar la instituții de educație de genul: școli, licee, universități sau intră aici și furnizori de formare profesională autorizați ANC (România)?

 

Prioritatea 1.2.:

1.      Există o anumită condiție pentru un ONG pentru a fi eligibil pe acest apel, cum ar fi să aibă inclusă cercetarea în statutul organizației, sau să dețină cod CAEN în domeniu?

2.      Produsul/serviciul rezultat ca urmare a cercetării trebuie să fie omologat/înregistrat OSIM și pus pe piață pe perioada derulării proiectului?

 

·        Pentru Prioritatea 1.1 Institutional cooperation in the educational field for increasing access to education and quality of education:

–              Indicatorul care se referă la ”studenții din învățământul terțiar” este un Indicator de rezultat (RI 111) care măsoară creșterea procentului de cursanți în cadrul învățământului terțiar din totalul cursanților din aria programului. Măsurarea va fi  făcută de către Program în anul 2023, pe baza datelor furnizate de institutele de statistică din cele două țări.

Totodată, anexa H1 furnizează lista indicativă a potențialilor aplicanți,

Unde la Prioritatea 1.1 – Institutional cooperation in the educational field for increasing access to education and quality of education sunt menționate:

 

•             National/ regional/ local public administration and other public institutions

•             Education institutions;

•             NGOs / professional teachers associations/ other relevant associations

•             Health organizations acting  to prevent and cope with alcohol and drug abuse

 

De asemenea, ghidul aplicantului furnizează în secțiunea 2.4.6 activitățile eligibile indicative, în cadrul cărora nu sunt menționate în mod particular activități desfășurate de instituțiile aferente învățământului terțiar.

Astfel, prioritatea 1.1. nu se adresează în mod exclusiv învățământului terțiar, ci tuturor instituțiilor educaționale care, prin măsuri specifice domeniului lor de activitate pot contribui la atingerea indicatorului de rezultat menționat mai sus.

–              Parteneriatul care stă la baza proiectului trebuie să fie alcătuit din instituții eligibile în cadrul Programului. Aceasta este o condiție obligatorie de eligibilitate. Fiecare dintre parteneri este responsabil de implementarea propriilor activități, iar toate activitățile indicative din GHID se adresează tuturor tipurilor de instituții eligibile, aferente fiecărei priorități în parte. Aveți în vedere capitolul 2.2.1 Eligibility requirements for the Applicant and partners din Ghidul Solicitantului și îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate. Non-eligibilitatea unuia dintre parteneri poate conduce la respingerea proiectului, chiar și în situația în care numărul minim de parteneri este atins.

–              Cu privire la Indicatorul de program ”Number of  rehabilitated/modernized educational institutions” – în Anexa IV Report on indicators a Programului Operațional Comun RO-MD 2014-2020 veți găsi definiția indicatorului, respectiv “Number of educational institutions that were improved/rehabilitated using programme funding. Education institutions: any type of public or private educational institution (for primary, secondary or tertiary education) that received funding from the program to rehabilitate its facilities”, pe care sa o coroborați cu Anexa H1 a Ghidului SOFT.

 

·        Pentru Prioritatea 1.2 Promotion and support to research and innovation:

1.            În Anexa IV la Program, pot fi găsite definițiile instituțiilor eligibile pentru îndeplinirea activităților ce conduc la atingerea indicatorilor.

Totodată, consultați și anexa H1- Indicative list of potential applicants per priority.

Precizăm că proiectele sunt evaluate și din punct de vedere al calității parteneriatului, respectiv relevanța parteneriatului este un criteriu eliminatoriu: partenerii trebuie să aibă competențele necesare domeniului vizat de proiect și să fie în măsură să contribuie la atingerea rezultatelor și obiectivului proiectului. (Anexa J3, secțiunea 2.2.)

2.            Indicatorul RI 121 Number of filed patents applications in the eligible area este un indicator de rezultat al Programului, care se măsoară de către Program, în anul 2023 pe baza datelor oficiale existente. Proiectului nu i se impune sa faca dovada omologării/înregistrării OSIM și punerii pe piață pe perioada derulării proiectului.

2 Având în vedere criteriile de eligibilitate ale proiectelor HARD menționate în Ghidul solicitantului la secțiunea 1.4.3. Types of projects, pagina 11:

Partener 1:

Realizarea unei infrastructuri care să cuprindă:

– Construcție clădire

– Achiziție echipamente/dotări

Partener 2:

– Achiziție echipamente/ dotări

Menționăm faptul că echipamentele/dotările achiziționate de Partener 2 sunt interconectate ca și flux de activitate cu infrastructura Partenerului 1.

Conform informațiilor detaliate în Ghidul Solicitantului – proiecte HARD, precum și prevederilor Corrigendum-ului la Ghidul Solicitantului, cât și a explicațiilor furnizate în cadrul sesiunilor de instruire, vă transmitem următoarele:

–              Pentru realizarea și încadrarea ideii de proiect conform criteriilor HARD (componenta de infrastructură să fie de minim 1 milion de EURO, împreună cu documente justificative), potențialul partener responsabil cu infrastructura trebuie să se afle în situația menționată mai sus – bugetul alocat execuției infrastructurii (construcție și achiziție de echipamente, dotări impuse de funcționalitatea construcției, așa cum reiese din studiul de fezabilitate) să fie de minimum 1 million de EURO. Astfel, se va asigura particularitatea obligatorie a acestui tip de proiect.

–              Pentru situația expusă, Partenerul 2 ar dispune de obligativitatea prezentării documentelor menționate în Ghidul Solicitantului la secțiunea  2.2.1 Eligibility requirements for the Applicant and partners punctul j) pentru locații unde se vor instala echipamente cu o valoare mai mare de 60.000 EURO.

3 Cu privire la indicatorul de rezultat de la prioritatea 1.2 Promotion and support to research and innovation – SOFT, ce face referire la brevetele de inventator, conform legii în vigoare, descoperirile știintifice și drepturile de autor nu fac obiectul brevetării (OSIM). În consecință, descoperirile științifice nu pot fi brevetate.

Dacă descoperirea științifică are în spate o telegramă  recunoscută internațional de către comunitatea științifică, se poate înlocui cu brevetul, astfel încât să fie atins indicatorul respectiv din programul de finanțare?

Pentru dezvoltarea ideii de proiect în cadrul Priorității 1.2 – Promotion and support to research and innovation – SOFT, indicatorul de rezultat poate fi legat de beneficiarii finali sau de stakeholders.

Astfel, pentru un proiect care are obiectiv general crearea/contribuția la crearea unui mediu inovativ în zona respectivă, prin obiectivele specifice ale acelui proiect, poate fi descrisă contribuția acestui obiectiv general (crearea mediului inovativ) la atingerea indicatorului de rezultat – un mediu inovativ cu diverse acumulări cantitative crează premisele unor salturi calitative, evidențiate prin indicatorul de rezultat.

Obiectivul general al proiectului trebuie să contribuie la indicatorul de rezultat, dar legătura nu este directă pentru toate proiectele. Subliniem, obiectivul general poate contribui la atingerea indicatorului de rezultat și în mod indirect, nu obligatoriu direct, adică nu este obligatoriu ca proiectul să își propună activități care să aibă ca rezultat exact acel indicator.

Consultați definițiile corespunzătoare priorității vizate, conform Anexei 4 la Program.

4 Sunt universitățile eligibile pe Priority 1.1 – Institutional cooperation in the educational field for increasing access to education and quality of education – SOFT projects? În Anexa H1, la această prioritate sunt declarate eligibile doar „Education institutions”; în timp ce pentru Priority 1.2 – Promotion and support for research and innovation este precizat în mod clar că sunt eligibile universitățile. În cadrul priorității 1.1. sunt eligibile toate tipurile de instituții educaționale, în timp ce pentru prioritatea 1.2 referitoare la cercetare și inovare, sunt vizate instituțiile relevante pentru acest domeniu, printre care și universitățile.
5 Sunt eligibile costurile de consultanță pentru elaborarea cererilor de finanțare și depunerea proiectului?

Pot fi incluse aceste costuri la linia bugerata 5.5 External expertise (respectiv linia 3.6 din cadrul Indicative infrastructure budget breakdown), deoarece prin prevederile ghidului solicitantului – secțiunea 2.5 litera a) alin. (iii) și litera i), si secțiunea 2.5.1 litera e) – care sunt în concordanță cu Programul Operațional Comun aprobat – Joint Operational Programme Romania – Republic of Moldova 2014-2020 – secțiunea 6.9 Rules on eligibility of expenditure, pag.122, litera a), alin. (iv) – se poate înțelege că aceste costuri de consultanță ar fi eligibile, fiind similare serviciilor de elaborare a studiilor de fezabilitate, documentațiilor tehnice, etc? În plus, acest tip de cost nu este prevăzut ca fiind cost ne-eligibil în secțiunea dedicată (2.5.5 Ineligible costs din Ghidului solicitantului sau în secțiunea 6.9 Rules on eligibility of expenditure din cadrul ghidului general al Programului Operational Comun.

Ghidul Solicitantului expune clar care sunt criteriile ce permit eligibilitatea anumitor costuri efectuate înainte semnării contractului de grant.

În acord cu litera i) Capitolul 2.5 Costs. Eligibility requirements, doar costurile ce țin de întocmirea documentației tehnico-economice a componentei de infrastructură pot fi contractate înainte de semnarea contractului de grant, în condițiile stabilite de Program: costuri ce țin de întocmirea SF-ului sau a studiului de impact de mediu.

Totodată, coroborat cu litera j) capitolul 2.5 – unde sunt menționate clar ce costuri preparatorii pot fi decontate și în ce condiții, rezultă că toate costurile legate de subcontractarea unei firme de consultanță pentru pregatirea și scrierea cererii de finanțare (respectiv un contract de consultanță) nu pot fi considerate eligibile.

Trebuie luate în considerare doar costurile care sunt considerate eligibile în cadrul Programului, asa cum sunt menționate și definite în Ghidul Solicitantului.

6 Referitor la Apelul 1, proiectele de tip HARD, prioritatea 4.1:

1. În cadrul secțiunii 1.4.3. Types of projects din ghidul solicitantului, infrastructura are următoarea definiție “lucrări și/ sau echipamente care contribuie la cel puțin un rezultat de program (comun) care trebuie abordat prin proiect. Poate fi înțeleasă infrastructura prin echipamentele medicale și mijloace de transport adaptate scopului medical – ce vor deservi un centru medical? În cadrul cheltuielilor aferente infrastructurii poate fi inclusă doar achiziția de dotări (echipamente medicale, și alte dotări necesare funcționării unui centru medical) proiectul va fi eligibil?

2.  E posibilă implementarea proiectului în două locații diferite la același partener, care servesc aceluiași scop: servicii medicale și campanii de prevenție și servicii de informare/prevenție pentru sănătate?

–          Conform documentelor Programului, precum și prevederilor Corrigendum-ului la Ghidul Solicitantului, infrastructura face referire strict la lucrările permanente, descrise și suținute în documentația tehnico-economică. În plus, prin Corrigendum a fost introdusă o precizare importantă în Ghidul Solicitantului la secțiunea 1.4.3 Types of projects, conform căreia “Stand-alone acquisition of equipment and endowments that do not require permanent installation is not considered infrastructure.”

 

Totodată, aveți în vedere toate referințele cu privire la documentele obligatorii care trebuie depuse în execuția infrastucturii, subcapitolul 2.6.7 Additional documents to be submitted in STAGE II – valabile pentru proiectele ce au o componentă de infrastructură, unde pot fi incluse, justificate și susținute și dotările.

–          Numărul de amplasamente pentru execuția infrastructurii nu este limitat la 1, dar fiecare locație trebuie să fie descrisă, susținută de aceleași documente specifice și inclusă în documentația tehnico-economică.

Același lucru, cu referire la locațiile de desfășurare a activităților, este valabil și pentru proiectele SOFT, fără o componentă de infrastructură.

7 Pentru apelul de proiecte HARD, prioritatea 4.1 Dezvoltarea serviciilor de sănătate și acces la sănătate:

Achiziția de echipamente (medicale) pentru echiparea infrastructurii de sănătate este eligibilă în cadrul prezentului apel de proiecte?

Este eligibil proiectul în cadrul căruia aplicantul are componenta de infrastructură – reabilitarea unui corp de spital existent (și eventual achiziție de echipamente medicale) – liniile bugetare 4.1 și 4.5, iar partenerul are doar achiziție de echipamente medicale– linia bugetară 4.5?

–          Orice dotare conexă infrastructurii este eligibilă, în condițiile în care este susținută, menționată și descrisă în documentele suport-justificative pentru execuția infrastructurii: studiu de fezabilitate, studiu de impact de mediu și autorizație de construcție.

–          Vă rugăm să aveți în vedere completarea corectă a bugetului care însoțește cererea de finanțare. Conform anexei de buget, toată execuția infrastucturii (documentație tehnico-economică, infrastructură și dotări specifice și necesare infrastructurii se vor menționa și completa la linia bugetară 3). Ceea ce veți completa în anexa Infrastructure Budget Breakdown (asemănătoare devizului care însoțește SF-ul) și face referire strict la execuția infrastructurii se va completa în buget la linia 3.2 Execuția Infrastructurii.

–                Menționăm că Infrastructure Budget Breakdown este un document care va fi folosit doar în scopul evaluării, pentru justificarea detaliată a costurilor alocate infrastructurii.

Liniile bugetare pe care le menționați, respectiv 4.1 și 4.5 fac referire la dotările de echipamente necesar a fi achiziționate în cadrul proiectului de către echipa de proiect. Spre exemplu: vehicul, echipamente de birou, etc.

Totodată, în interesul tratamentului egal al tuturor solicitanților, Autoritatea de Management, Secretariatul Tehnic Comun sau oficiile STC nu se pot pronunța în avans cu privire la eligibilitatea unui anumit solicitant sau a partenerilor săi, a proiectului sau a activităților specifice.

8 1. Managerul de proiect şi responsabilul financiar sunt desemnaţi prin ordinul/actul intern al aplicantului principal de proiect sau e nevoie de un proces-verbal al unei şedinţe a tuturor partenerilor de proiect prin care aceste persoane sunt aprobate de întreg grupul?
2. În cazul în care aplicantul va fi o instituție raională, instituţia care are drept fondator consiliul raional, consiliul va pune la dispoziţie prin decizie (hotărâre) contribuţia de 10%, este nevoie de o decizie a consiliului raional, de iniţiere a proiectului şi de acordare a contribuţiei către instituția amintită sau nu, aprobată urgent până la 7 mai 2018? Dacă da, trebuie adoptată până la 7 mai 2018 şi anexată la pachetul de documente ce va fi depus? Sau e suficient doar ordinul intern al reprezentantului legal al instituției pentru a depune aplicaţia şi decizia va veni ulterior, pentru că oricum, o contribuţie financiară va fi aprobată de consiliu, până sau după 7 mai?
–          Decizia de stabilire și desemnare a persoanelor responsabile de proiect se va face intern, de către fiecare partener responsabil, individual.

–          În ceea ce privește ideea pentru dezvoltarea proiectului, activitățile de infrastructură fiind executate de către instituției, aceasta va trebui să depună documentele financiare din care să reiasă că are capacitatea financiară de susținere a proiectului. Acest criteriu va fi evaluat.

In plus, trebuie avut în vedere cine este proprietarul de drept al instituției:  consiliul raional sau instituția în sine.

În situația în care raionul este proprietar, trebuie să vă asigurați că instituția are dreptul să facă lucrări la clădire, deci trebuie dată o hotărâre care să fie inclusiv de inițiere a proiectului. Această hotărâre poate include și decizia de acoperire a co-finanțării, lucru care va fi în sprijinul documentelor financiare depuse de către instituție.

 

9 1.       Având în vedere capitolul 2.2.1 Eligibility requirements for the Applicant and partners: punctul h) In case of organizations from Republic of Moldova they must be able to open a dedicated bank account in a state-owned bank.  În Republica Moldova, nu există bănci de stat, iar statul nu deține acțiuni la nicio bancă.

Există posibilitatea folosirii unui cont bancar mai vechi deschis la o bancă privată?

 

2.     La ce se referă MAIN REGISTRATION NUMBER din Anexa O în cee ace privește un ONG? Se referă la numărul de înregistrare obținut de la Ministerul Justiției?

 

 

–          Conform Corigendumului la Ghidul Solicitantului, secțiunea Chapter 2.2.1 Eligibility requirements for the Applicant and partners, letter h) a fost modificată în sensul înlăturării obligativității deținerii unui cont într-o bancă de stat. Totodată, orice organizație, Aplicant sau Partener trebuie să poată deschide un cont bancar dedicat și să aibă posibilitatea legală de a transfera/primi fonduri către/din țări străine. Vă rugăm să consultați conținutul Corrigendumului pentru toate modificările efectuate la Ghidul Solicitantului.

 

 

 

 

–          În ceea ce privește înregistrarea în sistemul electronic EMS-ENI și implicit în completarea Anexei O, pentru ONG, ar trebui să aibă un număr într-un registru al asociațiilor și fundațiilor. În cazul întrebării, puteți folosi numărul de înregistrare de la Ministerul Justiției.

Consultați periodic pagina web a Programului: http://www.ro-md.ro-ua-md.net/en/, acolo veți găsi toate informațiile la zi cu privire la implementarea activităților de Program, precum și programul evenimentelor.

10 ·         La aplicarea ștampilei „conform cu originalul”, pentru documentele suport de la punctul 2.6.6 din Ghid :

Există instituții unde există o persoană împuternicită prin dispoziția reprezentantului legal să ștampileze și să semneze „Conform cu originalul”. În afară de ștampila și semnătura persoanei respective, mai trebuie să semneze și altcineva documentele respective? Ștampila trebuie să fie în engleză, „According to the original” sau poate fi în română, „Conform cu originalul”?

·        De asemenea, în ghid la litera l) se menționează: „Mandatul oficial al persoanei care semnează documentele menționate mai sus, în cazul în care nu este reprezentantul legal”-în original, ștampilat în conformitate cu prevederile legale relevante în vigoare și semnat de reprezentanții legali, în limba engleză. Conform legislației, dispozițiile se întocmesc într-un singur exemplar, care rămâne la dosar, iar dispozițiile se comunică în copie. Cum ar trebui să procedam în acest caz pentru a respecta cerințele din ghid?

–          Documentele necesare depunerii vor fi însoțite de semnătura reprezentantului legal sau a înlocuitorului desemnat prin dispoziție și ștampila instituției.

–          Totodată, pentru persoane mandatate, trebuie depusă și dispoziția de desemnare în original. Dar, în situația legislativă a insituției și în imposibilitatea de a depune dispoziția în original, acest aspect trebuie menționat. De asemenea, trebuie depusă copia, în conformitate cu originalul, ștampilată și semnată.

–                      Ștampilă ar trebui să fie în limba română pentru documentele în limba română, și în engleză pentru traduceri.

Referitor la întrebările legate de situațiile financiare ce necesită să fie depuse împreună cu cererea de finanțare:

–              Pentru bilanțul instituției, nu trebuie să fie depusă traducerea integrală, ci doar doar elemente centralizatoare din situațiile financiare, nu documentele voluminoase integral (de ex. sinteză / total, 1-2 pag).

–              Traducerea documentelor nu trebuie să fie autorizată, este confirmată și asumată prin conform cu originalul, semnatura reprezentantului legal și stampilă pe fiecare pagină.

11 În legatură cu Apelul 2 – Proiect SOFT, se poate crea un parteneriat între două sau trei entități din Romania și una din Republica Moldova (din care una să fie aplicant)?

Poate fi dezactivat (șters) contul de pe platforma de depunere a proiectului în cazul în care apar modificări (alt aplicant) ?

–          Numărul maxim admis al partenerilor în cadrul unui proiect este de 4, obligatoriu unul din Republica Moldova și unul din România. Sub aceste condiții, orice schemă de parteneriat este eligibilă.

–          În ceea ce privește contul creat în sistemul EMS-ENI, există posibilitatea, cu acceptul deținătorului contului, ca cei responsabili de IT să șteargă contul deja creat. Asftel, există posibilitatea creării unui nou cont, urmând aceeași pași.

12 Activități eligibile pentru proiectele de tip SOFT :

– publicare lucrare științifică (open acces)?

– participare la conferință internațională în țară și Europa?

– limitările de sumă?

–          În cadrul proiectului, publicarea unei lucrări științifice poate face parte din activitățile specifice ale proiectului, putând reprezenta chiar și un rezultat. Toate informațiile și mențiunea despre aceasta se vor completa la grupul de activități specifice din Cererea de Finanțare.

–          Având în vedere subcapitolul 2.4.4.2 Flexibility rule for activities din Ghidul pentru proiectele SOFT, este admisă desfășurarea de activități în afara ariei eligibile, cu o limitare de buget la maximum 10% din bugetul total al proiectului. Acest aspect trebuie să fie corect justificat în Cererea de Finanțare, precum și necesitatea derulării activităților în cauză.

13 1)      La capitolul 2.2.1: ce fel de documente sunt necesare să satisfacă cerința de mai jos- “Have stable and sufficient sources of finance to ensure the continuity of the organisations throughout the project duration and to play a part in financing it.” Pot fi extrase bancare? Contracte de finanțare? Vă rog să dați exemple exacte. La fel care e suma cerută? Să fie direct proporțională cu bugetul ce ii revine instituției din proiect?

2)       La capitolul 2.6.5. Supporting Documents of Application Form se cere ca toate documentele să fie traduse în engleză, legalizate la un notar public sau pur și simplu traduse de cineva și cu ștampila instituției că e validă traducerea? În caz că aceste documente vor fi traduse de către un traducător autorizat și apoi legalizate la un notar public, aceste operațiuni vor adauga costuri adăugătoare și, în cazul în care proiectul nu va fi finanțat, acestea vor deveni pierderi.

Referitor la clarificările transmise:

–          Capacitatea financiară a entităților participante pentru implementarea proiectului va fi susținută și evaluată de o serie de documente pe care orice entitate este obligată să le depună împreună cu Cererea de Finanțare. Acestea se regăsesc în lista documentelor de la capitolul 2.6.6 Supporting documents accompanying the Application Form to be submitted in STAGE I, punctele c, d, e, f pentru HARD projects si 2.6.5 Supporting documents accompanying the Application Form -punctele c, d, e, f pentru SOFT projects.

La toate acestea, se va adauga și Planul financiar completat, acesta fiind Anexa A.2 pentru SOFT, Anexa A.3 pentru HARD.

–          În ceea ce privește traducerea documentelor în limba engleză, acestea nu trebuie să fie reprezentată de o traducere autorizată.

–          Traducerea se însușește de către responsabil prin semnatură și stampilă “Conform cu originalul ».

14 În vederea îndeplinirii criteriilor 10-14 din Grila de evaluare administrativă referitoare la traducerea în limba engleză a documentelor, este considerată a fi suficientă o traducere neoficială a documentelor sau este nevoie de o traducere autorizată? Traducerea documentelor în limba engleză nu trebuie să fie reprezentată de o traducere autorizată.

În schimb, traducerea se însușește de către responsabil prin semnătura și ștampila “Conform cu originalul“.

15 Aferent proiectelor HARD, se completează sumarul fișei de proiect sau Formularul aplicantului?  Pentru toate tipurile de proiecte supuse apelului de propuneri de prioiecte se va completa Cererea de Finantare integral.
16 Ca urmare a perfectării documentației tehnico-, vor putea fi operate modificări în fișa de aplicare? În cazul în care SF-ul se îmbunătățește ulterior, se permite modificarea informației incluse sau se vor introduce sumele generale pe fiecare tip de activitate și ulterior vor fi defalcate?

 

În etapa depunerii Cererii de Finanțare, bugetul proiectului trebuie să fie completat cu toate estimările generale necesare exercitării infrastructurii. Costurile care se vor trece în buget, aferente activităților, trebuie să fie conforme și susținute de o estimare corectă și generală de piață a cheltuielilor. Documentația tehnico-economică care se va solicita în etapa 3 de evaluare, daca se întrunește punctajul necesar, va trebui să fie conformă cu activitățile, cu etapizarea acestora, precum și cu bugetul alocat infrastructurii generale.
17 În anexa J1. Administrative Check, la punctul 11 este menționat „Profit and loss account and the balance sheets or other relevant fiscal document for the last year for which the accounts have been closed, for the Applicant and for each project Partner – as photocopies certified “According to the original”, signed by the legal representative or by the mandated persons, stamped according to the relevant legal provisions in force, in English and in national language, have they been  provided?”.

Având în vedere termenul de 30 iunie 2018 pentru depunerea bilanțului aferent anului 2017, este permisă în interpretarea punctul 11, depunerea, ca document justificativ, doar a  bilanțului aferent anului 2016?

Dacă termenul de depunere a bilanțului aferent anului 2017 este ulterior datei depunerii pachetului de aplicație în EMS-ENI, atunci aplicantul /partenerii pot atașa bilanțurile și conturile de profit și pierdere aferente anului 2016.
18 Având în vedere o deplasare în afara ariei transfrontaliere, într-o țară UE (Franța spre exemplu) ce este justificată în proiect, este aceasta considerată eligibilă? Există posibilitatea de a desfașura actvități în afara ariei de Program, în limita a 10% din bugetul total al proiectului. A se vedea Ghidul Solicitantului, la capitolul 2.4.4.2 Flexibility rule for activities.
19 În cazul în care există diferite tipuri de costuri eligibile aferente personalului, pot fi aplicate costurilor unor alte programe operaționale?

 

Pot fi aplicate ratele utilizate în cadrul altor programe. În timpul procesului de contractare se vor solicita să fie furnizate documentele justificative privind grilele salariale, deciziile și alte dovezi care indică în mod clar că sunt respectate cerințele Regulamentului de implementare 897/2014 care prevede în art. 48 punctul 5 litera a) “costurile aferente personalului angajat în proiect … nu trebuie să depășească costurile suportate în mod normal de beneficiar…”.
20 Care sunt tarifele unitare recomandate per zbor/ deplasare/ km/ contract în cazul cheltuielilor aferente călătoriilor?

 

Costurile care se vor include în buget, aferente acestui tip de activitate, trebuie să fie susținute de o estimare corectă și generală de piață a cheltuielilor. Ulterior, pentru a fi considerate eligibile, toate costurile trebuie să fie reale, rezonabile, justificate și să respecte cerințele bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența (Regulamentul 897/2014, art. 2, litera f).
21 Care este procentajul maxim al costurilor de personal per proiect? Costuri de călătorie per proiect? Costul echipamentului per proiect?

 

Nu există limite stabilite pentru costurile de personal (capitol bugetar 1), costurile de deplasare și costurile de suport pentru personalul proiectului în timpul punerii în aplicare (subcapitol bugetar 2.2) și a echipamentului și a bunurilor (capitol bugetar 4). La elaborarea bugetului, vă rugăm să rețineți că, pentru a fi eligibile, toate costurile trebuie să fie rezonabile, justificate și să respecte cerințele bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența (Regulamentul 897/2014, art. 2, litera f). Există un prag de 3.000 EUR per proiect (nu per partener) pentru Travels and subsistance for project preparation (GA1) înainte de depunerea Formularului de solicitare. Aceasta înseamnă că vor fi eligibile costurile cu transportul, diurna și cazarea și plățile efectuate de solicitant și de partenerii săi începând cu data de 21.12.2017 (data la care au fost lansate apelurile), cu condiția ca proiectul să fie selectat. În această privință, asigurați-vă că toți partenerii proiectului păstrează în mod corespunzător documentele justificative legate de călătoriile efectuate în scopul pregătirii proiectului în perioada în care au fost deschise cele două cereri de propuneri.

În grila de evaluare tehnică și financiară (J2 – Soft și J3 – HARD) există o întrebare, în cadrul criteriului de evaluare 2.2.c, care verifică dacă raportul dintre valoarea totală a liniei bugetare 4.2.1 la rubrica Echipamente și consumabile echipamente și dotări) și suma totală la rubrica 1. Resursele umane sunt mai mici de 10%. Acesta este un criteriu non-eliminatoriu. În cazul în care raportul este de maximum 10%, veți primi scorul maxim de 2 puncte, altfel veți primi 1 (raport între 10-20%) sau 0 puncte (mai mult de 20%).

22 Care este procentul de mutare a fondurilor din bugetul proiectului de la un capitol bugetar la altul sau de la un partener la altul în timpul implementării proiectului?

 

Pentru actuala perioadă de programare 2014-2020, modificarea bugetului va fi posibilă numai prin intermediul unui Addendum la contractul de grant (fără prag) și de cel mult 2 ori. Prin urmare, nu va fi permisă modificarea bugetului prin notificări
23 Există restricții în depunerea atât a proiectelor de tip HARD, cumulative cu cele de tip SOFT?

 

Programul POC ROMD 2014-2020 permite participarea ca beneficiar aplicant doar în cadrul unui proiect per prioritate per apel. De exemplu, în cadrul primului apel de propuneri (proiecte de tip HARD) puteți participa ca beneficiar applicant doar la 3 priorități, în timp ce pentru a doua cerere de propuneri (proiecte de tip SOFT) puteți participa ca beneficiar aplicant la toate cele 7 priorități.

Nu există nicio restricție privind participarea ca partener în proiecte. Puteți participa ca partener într-un număr nelimitat de proiecte, doar dacă dispuneți de capacitatea organizațională și financiară necesară.

24 În Ghid se mentionează că obiectivele trebuie corelate cu rezultatele și indicatorii de output din Anexa H2 și anume, pentru Prioritatea 1.1 – RI 111 – Percent of tertiary education students in eligible area out of total no. of students și R112 – Employment rate in the eligible area.

În acest caz, dacă activitățile eligibile menționate mai sus care vor avea ca grup țintă elevi din învățământul primar și secundar și nu cursanți ai învățămantul terțiar pot fi luate în considerare ca un factor ce contribuie astfel, pe termen lung, la atingerea RI 111 si RI 112?

  Indicatorul care se referă la ”studenții din învățământul terțiar” este un Indicator de rezultat (RI 111) care măsoară creșterea procentului de cursanți în cadrul învățământului terțiar din totalul cursanților din aria programului. Măsurarea va fi  făcută de către Program în anul 2023, pe baza datelor furnizate de institutele de statistică din cele două țări.

Totodată, anexa H1 furnizează lista indicativă a potențialilor aplicanți,

Unde la Prioritatea 1.1 – Institutional cooperation in the educational field for increasing access to education and quality of education sunt menționate:

·                 National/ regional/ local public administration and other public institutions

·                 Education institutions;

·                 NGOs / professional teachers associations/ other relevant associations

·                 Health organizations acting  to prevent and cope with alcohol and drug abuse[1]

 

De asemenea, ghidul aplicantului furnizează în secțiunea 2.4.6 Activitățile eligibile indicative, în cadrul cărora nu sunt menționate în mod particular activități desfășurate de instituțiile aferente învățământului terțiar.

Astfel, prioritatea 1.1. nu se adresează în mod exclusiv învățământului terțiar, ci tuturor instituțiilor educaționale care, prin măsuri specifice domeniului lor de activitate pot contribui la atingerea indicatorului de rezultat menționat mai sus.

 

25 Ce presupune cofinanțarea proiectului?

În partea de cofinanțare poate fi inclusă:

– salarizarea personalului, fie din echipa de implementare, fie auxiliar si administrativ?

– poate fi inclusă în cofinanțare achiziția de mobilier?

Salarizarea echipei de proiect, respectiv a celor care ocupă posturile pentru care ați întocmit fișa postului ca anexă la cererea de finanțare, este considerată cofinanțare cu condiția să fie inclusă în bugetul proiectului la capitolul resurse umane.

Contribuția în natură nu este considerată cofinanțare.

26 Pentru un partener din Romania este impus ca managerul de proiect și managerul financiar din echipă să fie normați cu câte 8 ore/zi timp de 18 luni? Sau poate fi și nr. mai mic de ore, mai precis 4 ore/zi x 18 luni, respectiv 1 oră/zi x 18 luni? Există posibilitatea fractiei de normă.Numărul de ore va fi proporțional cu responsabilitățile din fișa postului pe care o veți atașa cererii de finanțare.
27 Pentru completarea Job Description, cine figurează/semnează la secțiunile Acknowledged și Approved?

 

 

În ceea ce privește completarea Job Description de la acest moment, al depunerii: fișele de post trebuie semnate și ștampilate de către reprezentantul legal al institutiei – se completează secțiunea Approved. În acest mod, se certifică faptul că este de acord cu descrierea și caracteristicile poziției.

Dupa faza de contractare, se vor semna fișele de post și de către ocupantul funcției, la secțiunea Acknowledged.

28 Este eligibil un grup țintă din județul Bacău, care va beneficia direct de activitățile proiectului, atâta timp cât activitatea proiectului se încadrează în obiectivul tematic 2? Municipiul Bacău este considerat drept centru major din punct de vedere economic, social și cultural numai în apelul pentru proiecte soft, și numai pentru Obiectivul Tematic 2. Conform Ghidului aplicantului SOFT, secțiunea 2.4.4.1., acest lucru dă dreptul organizațiilor înregistrate în acest oraș să participe ca parteneri în proiecte, dar nu ca aplicanți. Valoarea totală la nivelul proiectului utilizată în centrele majore poate reprezenta  maxim 50% din valoarea totala a bugetului proiectului.
29 Personalul bugetat (capitol bugetar „1. Human Resources”) poate fi remunerat și prin contracte de drepturi de autor (onorarii pentru artiști, curatori, profesori etc., ce vor compune texte proprii) sau doar prin contracte individuale de muncă?

 

La capitolul Human resources din bugetul proiectului se vor bugeta doar salariile. Alți experți, servicii externalizate solicitate prin contract servicii/onorariu pentru activitate, vor fi bugetați la linia 5.5 External expertise.
30 Este obligatoriu ca ideea proiectului să fie dezvoltată prin activități implementate de personalul angajat în cadrul proiectului sau aceasta poate fi dezvoltată prin externalizarea serviciilor ce stau la baza acesteia?

 

Proiectul poate fi implementat fie exclusiv cu personalul angajat în cadrul proiectului, fie prin externalizarea unor servicii. Cu toate acestea, Conform 2.3.2 Eligibility requirements for the project partnership, (Guidelines for applicants- HARD) în evaluare se va verifica și puncta dacă fiecare partener și-a prevăzut cel puțin un manager de proiect (pentru partea sa de proiect) și un manager financiar (idem). În acest caz se vor depune și fișele de post aferente acestora.
31 Daca partenerul este o instituție publică din Republica Moldova și, din diferite motive, aceasta nu poate suporta partea de cofinanțare ce-i revine, aplicantul poate susține întreaga cofinanțare a proiectului? Conform 1.5.2 (Guidelines for applicants- HARD) Fiecare partener trebuie să asigure atât un grant solicitat cât și o cofinanțare în bugetul său individual. Totuși partenerii sunt liberi să stabilească între ei distribuția cofinanțării prevăzute în proiect.

 

[1] These beneficiaries are eligible in the context in which they work in association with education institutions.

Return to Top ▲Return to Top ▲